Mircea Belu 1941, Lugoj – 2002, Timişoara
A studiat cu George Dem Loghin la Institutul de Teatru și Cinematografie I. L.Caragiale, București, promoția 1969.
A debutat la Teatrul Dramatic Bacovia din Bacău, iar din 1975 s-a consacrat ca actor al Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara.
A interpretat un lung şir de personaje celebre: Cassio din Othello, Claudio din Mult zgomot pentru nimic, Lord Clifford din Henric al VI-lea de Shakespeare, Gelu Ruscanu din Jocul ielelor de Camil Petrescu, Rică Venturiano din O noapte furtunoasă de Caragiale, Andrei Prozorov din Trei surori de Cehov, Banul Miked din Vlaicu Vodă de Davila.
Structură poetică, Mircea Belu a creat și a susținut memorabile spectacole de poezie, multe dintre ele încununate cu premii ale criticii de specialitate: Arena cu paiațe, Laudă lucrurilor, În cel mai fantastic amurg etc.
A fost el însuși poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat 12 volume de poezie, iar 3 volume i-au apărut post mortem.
Între cele mai cunoscute: Gongul și masca, Tăcerile unui actor, Lacrima de seară, Cuibul zăpezilor albastre, Bogdana, Recviem pentru Maria.
Sursa:
ACTORI POEȚI – POEȚI ACTORI
Antologie de Lucia Nicoară și Cristiana Gavrilă după o idee de Mircea Ghițulescu
Prefață de Cristiana Gavrilă
BRUMAR Timişoara, 2008
Centenarul Uniunii Scriitorilor din România 1908-2008