Trenul de Aur

1986 – Mircea Belu — căpitanul englez Brett, comandantul navei comerciale Eocene

Trenul de Aur (în poloneză Złoty pociąg) este o coproducție cinematografică româno-poloneză din 1986, regizată de Bohdan Poręba. Filmul, format din două părți, prezintă un eveniment real din 1939: transportarea tezaurului Poloniei prin România pentru a-l proteja de armatele germane care invadaseră Polonia. Personajele vorbesc în șase limbi: poloneză, franceză, română, germană, engleză și greacă.

Rezumatul filmului Trenul de Aur

Partea I

Pe 1 septembrie 1939, un tren pe ruta Berlin – Königsberg oprește în Gara Chojnice, la granița Poloniei cu Germania. Un grup de germani, aflați într-un vagon, deschide focul asupra oamenilor din gară. Comandantul comandoului german, Rudolf Lang, anunță că în mai puțin de o oră, Al Treilea Reich va începe invadarea Poloniei.

Pe măsură ce Polonia este bombardată, guvernul decide evacuarea tezaurului de 80 de tone de aur. Lingourile sunt încărcate în lăzi sigilate și transportate cu ajutorul unor camioane și autobuze municipale. Convoiul, condus de ministrul Górski, părăsește Varșovia și se îndreaptă spre Lublin, unde guvernul s-a refugiat. În timpul călătoriei, soția maiorului Bobruk moare într-o explozie, iar un agent german infiltrat, Rudolf Lang, fuge. Convoiul se grăbește spre Dubno.

În urma negocierilor cu guvernele altor țări, România acceptă tranzitarea aurului pe teritoriul său și adăpostirea refugiaților polonezi. Premierul român, Armand Călinescu, dispune ca tranzitarea să fie realizată în maxim 24 de ore, cu punctul terminus în portul Constanța, de unde aurul urma să fie evacuat pe mare.

Partea a II-a

După intrarea în România, garnitura condusă de mecanicul Gheorghe merge spre Suceava, iar cealaltă garnitură rămâne în urmă. Germanii încearcă să preia controlul trenului, dar Munteanu și Bobruk reușesc să oprească atacatorii. Lang fuge după ce-l înjunghie pe mecanicul trenului.

Într-un final, trenul ajunge în gara maritimă Constanța. Din cauza refuzului Turciei de a permite trecerea navelor de război prin strâmtoarea Dardanele, Marea Britanie apelează la nava comercială Eocene pentru transport. După dificultăți cu echipajul și spioni germani, aurul este încărcat pe navă și părăsește portul Constanța.

La finalul filmului, se explică că odiseea tezaurului polonez a început pe 5 septembrie 1939 și s-a încheiat în 1947, aurul peregrinând pe trei continente. Patru tone de aur, salvate de capturarea de către fasciști, au fost păstrate în secret și restituite Poloniei după război. Premierul român, Armand Călinescu, a fost asasinat pe 21 septembrie 1939, pentru atitudinea sa antifascistă.


Distributie

  • Mitică Popescu — comisarul Munteanu
  • Wacław Ulewicz — maiorul Marian Bobruk
  • Ewa Kuklińska — Renata, secretara directorului Kowalski
  • Gheorghe Cozorici — Armand Călinescu, prim-ministrul României
  • Tomasz Zaliwski — colonelul Górski, ministru polonez
  • Silviu Stănculescu — Grigore Gafencu, ministrul de externe al României
  • Jerzy Molga — Kowalski, directorul general al Băncii Poloniei
  • Jolanta Grusznic — Halina Bobruk, soția maiorului
  • Dan Condurache — Lăzărică, agent al serviciilor secrete românești
  • Mircea Albulescu — mecanicul de tren Gheorghe
  • Valentin Uritescu — mecanicul de tren Panait
  • Arkadiusz Bazak — Untersturmführer Rudolf Lang
  • Ewa Serwa — Barbara (Bassia), fiica lui Kowalski
  • Ryszard Kotys — Nowak, proprietarul companiei de transport rutier
  • Andrzej Krasicki — directorul Zaremba, membru în consiliul de administrație al Băncii Poloniei
  • Zbigniew Kłodawski — Janek, logodnicul Barbarei
  • Włodzimierz Adamski — căpitanul Lasota, omul lui Bobruk
  • Valentin Teodosiu — Wilhelm Fabricius, ambasadorul Germaniei în României
  • Magdalena Celówna
  • Christian Maurer — agentul secret german în România
  • Jerzy Czupryniak
  • Constantin Dinulescu — directorul Băncii Naționale a României
  • Janusz Dziubiński
  • Cornel Gîrbea — Androne, aghiotantul militar al lui Armand Călinescu
  • Wiesława Grochowska
  • Siegmund Siegfried
  • Mieczysław Janowski — căpitanul Sawicki, omul lui Bobruk
  • Włodzimierz Kłopocki (menționat Zbigniew Kłopocki)
  • I. Ghișe
  • Adam Koman
  • Mircea Belu — căpitanul englez Brett, comandantul navei comerciale Eocene (menționat M. Bellu)
  • Eugeniusz Korczarowski — membru în consiliul de administrație al Băncii Poloniei
  • Valeriu Paraschiv — atașatul aeronautic german în România
  • Tadeusz Kożusznik
  • Paul Lavric — directorul reprezentanței române a întreprinderii Derubau
  • Virgil Flonda — angajat al Derubau care îl amenință pe Panait
  • Marian Krawczyk — soldat
  • Kazimierz Meres — membru în consiliul de administrație al Băncii Poloniei
  • Mircea Veroiu
  • Manuela Hărăbor — mireasa, fiica lui Gheorghe
  • Zbigniew Szczapiński — Howard William Kennard, ambasadorul Marii Britanii în Polonia
  • Edward Wichura — membru în consiliul de administrație al Băncii Poloniei
  • Jan Zdrojewski — Józef Beck, ministrul de externe al Poloniei
  • Nicolae Dide — cascador
  • Ion Niciu — ministru în guvernul României (nemenționat)
  • Andrzej Żółkiewski — Roth, membru al grupului lui Lang (nemenționat)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top