POEM DE 7 DECEMBRIE

POEM DE 7 DECEMBRIE sau

                Când portativul inimii e-o floare

      Doamnei Lucia Nicoară – Directorul  

                                Teatrului Naţional Timişoara

 

Vedeţi Distinsă Doamnă, anii trec

Doar ei semnând scenariul şi regia

În teatrul nostru multe se petrec

Şi ce nu ştim, cunoaşte poezia.

 

Din ea primim izvor de împăcare

Ca muzica ce se revarsă-n pori

Când portativul inimii e-o floare

De aceea poate ne numim actori.

 

Un foc de sentimente care dor

Şi intrigile care vor s-apară

Când lacrima-i o aripă de-actor,

Şi-un zâmbet cald în fiecare seară.

 

O primavară iarna ne promite,

De ziua voastră, Decembrie-i un stol

Din care-o pasăre vrea să recite

Când ceru-i ocupat de protocol.

 

Venim cu versul, fruntea-Vă Crăiască

S-o-mpodobim din cele trei culori

Când ne pândesc irozii de sub mască

Cu pietre fumegânde printre sfori.

 

Paduri avem dar ne-au murit haiducii

Pe ramuri de argint în alb decor

De ziua Dumneavoastră Doamnă Luci

Bat clopotele Thaliei pentru zbor

 

Am fost timizi, ori am iubit curajul

În piesele rescrise deseori

Ne-a sprijinit lumina nu machiajul

Şi Dumneavoastră de atâtea ori

 

Dar nu am scris în vreun program de sală

Că-i vesel totul într-un suflet trist

Luceferii nu au costum de gală

Le e de-ajuns blazonul de artist.

 

Deşi mă mir că încă sunt bilete

Ne-nţelegând pe cei ce v-au trădat

Eu v-am iubit şi-atunci când mi-era sete

Şi Cel de Sus m-a binecuvântat.

 

Mai sângerează-actorul şi poetul

Sacrificat de-aplauze în ploi

Când spre Golgota-n aripi interpretul

Îşi duce crucea recitând la „NOI”

 

Carte de oaspeți:

Aici poți sa scrii câteva rânduri, ele vor fi postate automat pe site.